Sustenabilitatea solurilor  %Post Title

Sustenabilitatea solurilor

Sustenabilitatea are o poziție centrală în modelul AGRII de afaceri, iar programul nostru de dezvoltare sustenabilă este într-un continuu proces de îmbunătățire. De-a lungul timpului, încă de la formarea în Irlanda ca mișcare cooperatistă, în 1880, lucrăm alături de fermieri și îi îndrumăm către un model de dezvoltare sustenabilă. Sprijinim dezvoltarea tehnologiilor agricole productive și sustenabile, în condiții de eficiență economică, ce protejează terenurile pe care le ai în grijă pentru generațiile viitoare, răspunzând în același timp cerințelor societății moderne.
Solul este baza pe care se desfășoară toate activitățile din agricultură, punând la dipoziția plantelor elementele nutritive, umiditatea și spațiul de dezvoltare de care plantele au nevoie ca să se dezvolte. În același timp, solul este un organism viu și trebuie tratat ca atare. În sol trăiesc microorganisme a căror viață o influențăm prin practicile agricole din fiecare fermă. În contextul actual al schimbărilor climatice, al prețurilor fluctuante atât la cerealele, produse cât și la inputurile folosite, trebuie să acordăm solului o importanță mai mare.

Serviciul SOLVITA

În ultimii 30 ani fermierii români au aplicat aproape exclusiv îngrășăminte chimice, acest lucru a condus la o scădere a materiei organice și a activității biologice din sol. Astfel, Agrii vine în sprijinul lor cu serviciul SOLVITA ®, care măsoară gradul de sănătate al solului din fermă și oferă informații despre starea actuală, precum și recomandări pentru a îmbunătăți starea lui.
Rolul acestui serviciu este de a ajuta fermierii să înțeleagă că activitatea biologică din sol joacă un rol vital în cadrul circuitului elementelor nutritive din natură și a disponibilității acestora pentru plante.
• Forțele biologice din sol interacționează cu solul modificat pentru a forma piatra de temelie a productivității și a randamentelor stabile – iar testele de sol SOLVITA® surprind trăsături biologice, chimice și fizice – fapt care indică o funcționare sănătoasă.
• O caracteristică comună a sistemului sol-plantă este reprezentată de organismele care locuiesc în sol: bacterii, ciuperci, animale, care își exprimă activitatea și masa prin metabolism, consumul de materie organică și resturi vegetale și animale și eliberarea de carbon respirat sub formă de CO2. Acesta este ciclul natural. Este recunoscut, că respirația generală a solului indică activitatea biologică totală a solului și poate fi utilizată eficient pentru a monitoriza și evalua modificările practicilor de lucru ale solului. În plus, organismele respiratoare și rădăcinile plantelor contribuie la proprietățile mai largi ale solului. Testele de sol SOLVITA ® oferă posibilitatea fermierilor de a monitoriza destul de ușor și rentabil aceste trăsături.

Ce analizăm în cadrul serviciului SOLVITA®?

  1. Nutrienții principali:
    – Fosfor, Potasiu, Magneziu
  2. Nutrienții secundari și microelementele:
    – Calciu, Sulf, Sodiu, Bor, Cupru, Fier, Mangan, Molibden, Zinc
  3. CEC (capacitate de schimb cationic), pH, necesarul de carbonat de Calciu, materia organică, textura solului, clasificarea texturii solului, CO2, respirația biomasei microbiene, raportul dintre Carbon și Azot (C:N), potențialul de Azot mineralizabil, punctaj pentru evaluarea solului.

De ce măsurăm activitatea biologică din sol?

  • Într-un pumn de sol sănătos sunt multe microorganisme decât sunt oameni pe Pământ. Dacă ne dorim un sol sănătos, fertil și productiv – atunci această populație de microorganisme trebuie să aibă o activitate corespunzătoare.
    • Descompun materia organică și eliberează elementele nutritive în forme disponibile plantei. (e.g. N, S și P);
    • Îmbunătățesc structura solului permițând rădăcinilor un acces mai bun la apă și elemente nutritive:
      • Cresc porozitatea solului;
      • Îmbunătățesc drenajul;
      • Creează canale de aerare.
  • Testul de respirație oferă o imagine a faptului că dacă practicile de management ale solului sunt sustenabile și îmbunătățesc starea generală de sănătate a solului și permite ca aceste practici să fie ajustate.

Beneficiile Serviciului Solvita

Pentru fermier:

– O mai bună utilizare a îngrășămintelor chimice – utilizare sustenabilă;
– Producții mai mari și mai stabile.

Pentru mediu:

– Mai puține îngrășăminte levigate în sol și în apa freatică;
– Soluri mai sănătoase.

Sustenabilitatea solurilor  %Post Title
Sustenabilitatea solurilor  %Post Title

 

Recomandare

Recomandăm testarea Solvita pe una-două parcele – 2-3 ani consecutivi pentru a înțelege direcția în care evoluează solurile din ferma ta. Solvita este un program pentru viitor, te ajută acum să pregătești terenul pentru anii următori.

 

Pentru mai multe informații contactați echipa de suport Rhiza.
Ioana Arteni: 0743 149 022

Sustenabilitatea solurilor  %Post Title