LAURA
KELEMEN
Commercial Credit Controller
Experienta in AGRII: 20 ani
Regiunea: Timisoara
1. Te rog sa ne spui despre pozitia ta, despre ceea ce faci?
Pozitia pe care o ocup in prezent presupune o stransa colaborare cu echipa de vanzari, o foarte atenta analiza a bonitatii clientilor, analiza care sa ne asigure un risc cat mai mic din punct de vedere al creditului comercial. De asemenea, activitati de early collection, impreuna cu departamentul Juridic.
2. Cum ti-ai inceput activitatea in acest domeniu?
Avand in vedere ca sunt de asa mult timp in cadrul companiei, cred ca activitatea anterioara este irelevanta, aici am crescut si m-am dezvoltat ca si angajat, dar si ca persoana, pot sa spun ca aici este a doua mea familie.
3. Care a fost cea mai mare realizare a ta in AGRII?
Nu stiu daca exista o “mare“ realizare, sunt realizarile mici si marunte de zi cu zi, de an cu an, faptul ca am trecut prin mai toate departamentele, de la vanzare, aprovizionare, productie, contabilitate si acum aici, la credit controlling. Poate marea realizare este ca am ramas alaturi de companie in toate etapele de crestere si dezvoltare ale ei.
4. Care este cea mai mare provocare in pozitia pe care o ai? De ce?
In pozitia actuala, cea mai mare provocare a fost sa pun timid bazele acestui departament, sa fiu singura pe pozitia de credit controller pentru un portofoliu foarte mare de clienti si in colaborare cu toata forta de vanzari din companie, cu sustinerea lor, dar si cu presiunea lor.
5. Un sfat pentru cei care doresc sa lucreze in acest domeniu?
Sfatul meu pentru cine doreste sa lucreze in domeniu este foarte simplu: sa puna suflet in ceea ce face, sa vada oamenii dincolo de cifre, pentru ca intotdeauna in spatele cifrelor pe care le vedem sta enorm de multa munca. Cred ca in orice domeniu, daca pui suflet in ceea ce faci, totul este ok.
6. Un lucru nostim despre tine?
Un lucru nostim despre mine? Cred ca am un talent nativ de a “gasi“ lucruri , colegele de birou stiau ca, daca nu gasesc un dosar, o factura, un document, eu le gaseam intotdeauna.