SOLUȚIA PENTRU TRATAMENTUL SEMINȚELOR DE CEREALE

Conține: triticonazol 25 g/l

DESPRE:
Fungicidul Real 25 FS este un produs pe bază de triticonazol, sub formă de suspensie concentrată pentru tratamentul semințelor de grâu și orz. Substanța activă face parte din  grupa triazolilor și împieidică dezvoltarea miceliului ciupercilor aflate pe semințele de cereale sau în interiorul lor. Produsul este absorbit cu ușurință din semințe de către plantule, tegumente şi rădăcini, protejând planta pe o perioadă îndelungată de timp. Totodată, solul din jurul rădăcinilor acționează drept rezervă de hrană pentru plantă cu fungicid pentru o perioadă de câteva luni de la semănat, iar produsul este transportat în părțile superioare ale plantei.

MOD DE ACȚIUNE:
Fungicidul se utilizează pentru tratamentul semințelor de grâu, împotriva Tilletia spp. (mălura comună), în doza de 1,5 l/tona de semințe. Pentru semințele de orz puteți folosi Real 25 FS împotriva Ustilago spp. (tăciunele zburător), în doza de 1,5 l/tonă. Produsul se aplică pentru tratamentul semințelor înainte de semănat. Real 25 FS se poate utiliza nediluat sau diluat cu apă la un raport maxim de 1:5 produs la apă.
În cazul aplicării produsului diluat se umple cu apă rezervorul maşinii de tratat până la jumătate, se adaugă cantitatea adecvată de produs, și apoi se completează cu restul de apă. Soluția de tratat se va agita bine înaintea aplicării. Între prepararea amestecului şi tratamentul seminţelor este necesară omogenizarea amestecului timp de 10 minute.
Puteți utiliza echipamente de tratat pe cale umedă cu flux continuu sau discontinuu, calibrate în prealabil pentru a respecta întocmai doza de aplicare. Vă rugăm să folosiți doar semințe bine condiționate la aplicarea produsului. Semințele tratate trebuie să aibă o acoperire uniformă cu produs. Pentru o bună eficacitate se recomandă tratamentul semințelor înainte de semănat. De asemenea, nu utilizați semințe ale căror umiditate este mai mai mare de 16%. Nu amestecaţi Real 25 FS cu alte produse chimice fără a verifica în prealabil compatibilitatea fizico-chimică, şi mai ales efectul amestecului asupra seminţelor printr-un test de germinaţie.

AVANTAJE:
– Combate principalele boli cu transmitere prin sămânță și sol;
– Are două moduri de acțiune: de contact și sistemică;
– Asigură calitatea semințelor și selectivitatea în cadrul condițiilor activității agricole pe orice tip de sol;
– Are impact redus asupra mediului.

Cultura

Boli combătute

Doza

Grâu

Mălura comună

1,5 l/tona de sămânță

Orz

Tăciunele zburător

1,5 l/tona de sămânță

Comanda acum - 0756 055 481 preloader