Cum și de ce este important să creștem eficiența erbicidelor graminicide?

Culturile de porumb, floarea-soarelui, rapiță și chiar de cereale sunt afectate din ce în ce mai mult de concurența cu buruienilor graminee. Pentru a menține culturile curate de aceste buruieni, la toate culturile, în cadrul tehnologiei de combatere a buruienilor este inclusă o lucrare de erbicidat cu un erbicid graminicid.

Buruienile graminee problemă pot provoca pagube importante din punct de vedere cantitativ- până la compromiterea totală a culturii- dar și calitativ prin refuzul certificării loturilor semincere, în cazul culturilor de cereale pentru multiplicare.

Din cauza arhitecturii specifice a buruienilor graminee – frunze erecte, acoperite cu perișori și / sau cu un strat de ceară – acestea sunt de multe ori greu de combătut, deoarece foarte puțină substanță activă din erbicid reușește să pătrundă în buruieni. Primind o cantitate prea mică de substanță activă, unele buruieni problemă reușesc să supraviețuiască erbicidării și continuă să provoace pagube culturii.

Astfel, se recomandă aplicarea erbicidelor graminicide (pe bază de nicosulfuron, rimsulfuron, quisalofop-p-etil, propaquizafop, fluazifop-p-butil, etc) împreună cu un adjuvant penetrant (AnnGro) – acesta crește semnificativ procentul de substanță activă ce pătrunde în buruiană și grăbește procesul de uscare al acesteia. În acest mod se asigură o combatere mai bună a buruienilor graminee problemă cum ar fi: iarba vântului, ovăscior, obsigă, mohor, costrei, pir, pir târâtor, etc.

Adjuvantul AnnGro este un adjuvant penetrant, special conceput pentru a ajuta pătrunderea substanței active din erbicide în buruieni. AnnGro™ este format din nano-vezicule transportatoare care „ambalează” produsul chimic cu care este combinat și apoi îmbunătățește absorbția lui de către plantă. AnnGro™ facilitează distribuția produsului în interiorul plantei. Molecula ”ambalată” este eliberată intracelular, când nano-veziculele de AnnGro™ sunt metabolizate.

AnnGro™ stimulează un proces biologic, ce este compus din patru etape, fiind conceput să:
– “Ambaleze” moleculele hidrofile și hidrofobe;
– Scadă tensiunea de suprafață a soluției și ajută la penetrarea stratului ceros de pe frunze;
– Transloce între diferite părți ale plantei, să traverseze pereții și membranele celulare și să livreze moleculele ambalate în interiorul celulelor;
– Să elibereze intracelular moleculele/ionii ”ambalate”. Când veziculele de AnnGro™ sunt metabolizate intracelular acestea furnizează celulelor energie suplimentară.

AnnGro se aplică în doză de 150-300 ml/ha

Printre erbicidele graminicide cunoscute enumerăm:

Ikanos (nicosulforon) – erbicid pentru combaterea buruienilor graminee din porumb;

Darium (quizalofop-p-etil) – erbicid pentru combaterea buruienilor graminee din floarea-soarelui, rapiță, cartof, sfeclă și multe alte culturi;

Dipol (fluazifop-p-butil) – erbicid pentru combaterea buruienilor graminee din floarea- soarelui și rapiță;

Kamillac (rimsulfuron) – erbicid pentru combaterea buruienilor graminee din porumb și cartof;

Sword 240 EC (clodinafop-propargil) – erbicid pentru combaterea buruienilor graminee din culturile de cereale păioase;

AnnGro este un partener perfect pentru aplicarea erbicidelor graminicide la culturile de cereale, rapiță, porumb, floarea-soarelui, soia, cartof, etc.

Dr. Ing. Valerian IȘTOC
Business Development Director, Agrii România

preloader